duminică, 11 decembrie 2011

7. Franşiza


Este un contract care uneşte pe o perioadă mai mare de timp două întreprinderi private, una franşizor şi alta franşizat. Franşizorul efectuează aprovizionările, pune la dispoziţie marca sa, realizează acţiunile comerciale (publicitate, promovare) şi aduce o asistenţă (pregătire, sfaturi, instalaţii) franşizaţilor săi în schimbul unei redevenţe proporţionale cu vânzările realizate. Franşizatul contribuie cu capitalul necesar şi cu activitatea sa (exploatarea comercială)..Franşiza prezintă multiple avantaje, atât pentru franşizor cât şi pentru franşizat.




Avantaje
 Avantaje la franşizor
accelerarea creşterii întreprinderii
crearea unei reţele de distribuţie
cucerirea de părţi de piaţă
creşterea rentabilităţii
Avantaje la franşizat
crearea unei întreprinderi
câştigarea unei experienţe
păstrarea independenţei
asigurarea unui loc  de muncă


Franşizele sunt foarte răspândite în cadrul marii distribuţii (supermagazine şi
hipermagazine), în prestările de servicii (lanţuri de restaurante, lanţuri hoteliere) şi în distribuţia
de produse de marcă în buticuri specializate (ciocolatele Leonidas, îmbrăcămintea Rodier etc.).


      I.        Abordarea funcţională a întreprinderii

Activităţile din cadrul unei întreprinderi pot fi grupate pe următoarele funcţiuni:
funcţiunea comercială, funcţiunea de cercetare-dezvoltare, funcţiunea de producţie, funcţiuneade resurse umane, funcţiunea financiar-contabilă.

Funcţiunea comercială cuprinde ansamblul activităţilor menite să concure la realizarea obiectivelor din domeniul stabilirii legăturilor întreprinderii cu mediul ambiant, în vederea identificării consumatorilor şi utilizatorilor produselor şi serviciilor oferite de întreprindere şi asigurarea resurselor .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu