Intreprinderea

Intreprinderea


Conceptul de intreprindere


Definitie:


Intreprinderea reprezinta o veriga de baza a economiei in care are loc producerea unor bunuri, executarea unor lucruri sau prestarea unor servicii conform cerintelor pietei.
Fiecare intreprindere constituie o unitate distincta, atat fata de alte intreprinderi care apartin aceleiasi ramuri sau subramuri, cat si fata de cele care apartin altor ramuri destinate.

Trasaturile caracteristice ale intreprinderii:


1. Intreprinderea unitate tehnico-productiva
- este determinata de necesitatea realizarii in bune conditii a obiectului de activitate al intreprinderii respective
Unitatea tehnico-productiva se caracterizeaza prin:
- omogenitatea procesului tehnologic care presupune desfasurarea in sectiile de baza a unor procese similare, dotarea cu aceleasi tipuri de utilaje, organizarea asemanatoare a procesului de productie si fata de munca in general structurata pe meserii identice. Produsele finite obtinute in fiecare sectie sunt asemanatoare.
- Unitatea productiei fabricate de intreprindere, presupune desfasurarea in diferite sectii de baza a unor procese tehnologice diferite in urma carora la nivel de intreprindere se obtin produsele ce dau profitul acesteia. Sectiile sunt dotate cu utilaje de tipuri diferite iar forta de munca esti diferit specializata.

2. Unitate organizatorico-administrativa
- conform acestei trasaturi fiecare intreprindere se organizeaza si functioneaza distinct
- inca de la infiintare, o data cu precizarea obicetului de activitate, a sediului si a denumirii intreprinderii dispune de propria sa structura organizatorica cuprinzand: compartimente de productie, de conceptie si compartimente functionale

3. Unitatea economico-sociala:
- aceasta trasatura se manifesta prin faptul ca intreprinderea este organizata si condusa pe principiul rentabilitatii si deci fiecare intreprindere trebuie sa desfasoare o astfel de activitate, incat sa asigure acoperirea cheltuielilor de productie si circulatie din venituri proprii, dar si obtinerea de profit.
- Pentru aceasta intreprindere are un buget de venituri si cheltuieli proprii, cont la banca, poate intra in relatii contractuale cu alte unitati si isi desfasoara activitatea pe baza cerintelor pietei.

7. Franşiza


Este un contract care uneşte pe o perioadă mai mare de timp două întreprinderi private, una franşizor şi alta franşizat. Franşizorul efectuează aprovizionările, pune la dispoziţie marca sa, realizează acţiunile comerciale (publicitate, promovare) şi aduce o asistenţă (pregătire, sfaturi, instalaţii) franşizaţilor săi în schimbul unei redevenţe proporţionale cu vânzările realizate. Franşizatul contribuie cu capitalul necesar şi cu activitatea sa (exploatarea comercială)..Franşiza prezintă multiple avantaje, atât pentru franşizor cât şi pentru franşizat.

Avantaje
Avantaje la franşizor	accelerarea creşterii întreprinderii
	crearea unei reţele de distribuţie
	cucerirea de părţi de piaţă
	creşterea rentabilităţii
Avantaje la franşizat	crearea unei întreprinderi
	câştigarea unei experienţe
	păstrarea independenţei
	asigurarea unui loc  de muncă

Franşizele sunt foarte răspândite în cadrul marii distribuţii (supermagazine şi

hipermagazine), în prestările de servicii (lanţuri de restaurante, lanţuri hoteliere) şi în distribuţia

de produse de marcă în buticuri specializate (ciocolatele Leonidas, îmbrăcămintea Rodier etc.).

      I.        Abordarea funcţională a întreprinderii

Activităţile din cadrul unei întreprinderi pot fi grupate pe următoarele funcţiuni:

funcţiunea comercială, funcţiunea de cercetare-dezvoltare, funcţiunea de producţie, funcţiuneade resurse umane, funcţiunea financiar-contabilă.

Funcţiunea comercială cuprinde ansamblul activităţilor menite să concure la realizarea obiectivelor din domeniul stabilirii legăturilor întreprinderii cu mediul ambiant, în vederea identificării consumatorilor şi utilizatorilor produselor şi serviciilor oferite de întreprindere şi asigurarea resurselor .

Subfurnitura

5. Subfurnitura

Este o modalitate specifică de externalizare care redă situaţia realizării în exterior a unei părţi a activităţii întreprinderii. În loc de a fabrica ea însăşi anumite componente, produse sau subansamble de care are nvoie, întreprinderea denumită donator de ordine, încredinţează realizarea lor altei întreprinderi, denumită subfurnizor (Larue şI Caillat, 1991).



SUBFURNITURA

• Sursa de inovare
• Factor de reducere a structurilor
• Factor de productivitate
• Permite să beneficieze de competenţele, experienţa altor întreprinderi
• Subfurnitura permite întreprinderii să-şi reducă structurile pentru că se desărcinează de anumite operaţii tehnice sau comerciale.
• Presupune specializarea fiecaruiaîn domeniul în care are vocaţie şi în care dispune de cele mai bune atuuri.
• 
  

Donatorul de ordine poate să obţină mijloacele suplimentare pentru propriile sale activităţi de cercetare dezvoltare.
Subfurnitura se adapteaza mai uşor la fluctuaţiile mediului. Specializare=productivitate sporita

6. Concesionarea
este un contract pe o perioadă mai mare de timp prin care întreprindere denumită concedant se angajază să aprovizioneze concesionarul său cu produse ce poartă marca sa şi să îi acorde asistenţă tehnică (pregătire, furnizare de logicile pentru gestiune) în schimbul obligaţiilor subscrise de concesionar.



Contractele de concesionare se încheie, în mod frecvent, în cazul distribuţiei şi al serviciului după vânzare pentru produsele de marcă. În general, concesionarea conferă un monopol geografic concesionarului care este singurul reprezentant al întreprinderii într-o zonă delimitată de concedant (concesiune exclusivă).

Clasificari ale intreprinderilor

II. Clasificări ale întreprinderilor industriale




Există numeroase clasificări ale întreprinderilor industriale, de fiecare dată luându-se în considerare anumite criterii. În continuare prezentăm o clasificare a întreprinderilor, după unele criterii, cum ar fi:

III. Dimensionarea întreprinderilor în funcţie de pragul de rentabilitate




Este impusă, în principal, de impactul economic al tehnologiei. Orice întreprindere lucrează cu o tehnologie care determină costuri diferite în funcţie de gradul în care echipamentele, spaţiile şi suprafeţele de producţie sunt ocupate. Chiar şi un comerciant detailist, îşi pune problema la ce volum de afaceri rentează această iniţiativă. Principalul model de stabilire a dimensiunii (mărimii) întreprinderii este modelul ″maximizării profitului″ sau al ″pragului de rentabilitate″.


IV. Forme ale acordului de parteneriat între întreprinderi


4. Formele acordului de parteneriat

Acordul de parteneriat se prezinta sub forma:
1. subfurniturii,
2. concesiunii,
3. franşizei.

Economia Intreprinderilor

I. Întreprinderea

1. Rol

Are un rol hotărâtor în dezvoltarea economică a oricărei ţări, în determinarea potenţialului acesteia, întrucât la acest nivel se crează substanţa economică. De costurile cu care se obţin produsele şi serviciile, de calitatea acestora şi de capacitatea întreprinderilor de a comercializa profitabil, depind în realitate puterea economică şi nivelul de trai al unei ţări. Concret, rolul întreprinderii în circuitul economic al unei ţări este exercitat prin îndeplinirea a două funcţii: de creare a valorii adăugate şi de participare la distribuirea veniturilor.

2. Postura de creatoare a valorii adăugate

În postura de creatoare a valorii adăugate, întreprinderea se găseşte în relaţii cu alte întreprinderi cu care face schimburi de produse şi servicii. Astfel, o întreprindere de automobile care utilizează în procesul său de producţie oţel (pe care nu îl fabrică ea însăşi) îl cumpără de la o întreprindere siderurgică care, la rândul său, trebuie să cumpere energie de la o a treia întreprindere pentru a-şi realiza producţia.
Valoarea adăugată pe care o creează întreprinderea se măsoară prin diferenţa
dintre valoarea bunurilor pe care le vinde şi valoarea celor pe care a trebuit să le
cumpere pentru a putea produce.
Valoarea adăugată, pentru un anumit stadiu al circuitului economic, reprezintă
diferenţa dintre vânzările şi cumpărările acelui stadiu distribuită pentru toate consumurile intermediare.

3. Unitate distribuitoare a veniturilor

Întreprinderea nu se limitează la crearea de valoare adăugată ci are şi rolul de
unitate distribuitoare a veniturilor, respectiv a valorii adăugate.În exemplul precedent, valoarea adăugată totală a celor trei întreprinderi, de 180 000 lei, va fi repartizată pentru:

• remunerarea serviciilor pe care gospodăriile familiale le-au adus
• întreprinderilor (punerea la dispoziţie a forţei de muncă, a capitalului sau a
• mijloacelor financiare) sub formă de: salarii şi dividende;
• remunerarea serviciilor prestate de instituţiile financiare, ca de exemplu
• împrumuturile pentru care întreprinderea va plăti dobânzi;
• contribuţia la funcţionarea administraţiilor, în special cele publice, vărsând
• impozite şi taxe;